Despre suflet… Al meu…

11 Noi

44hh1

 

Ieri m-am uitat mai atent la sufletul meu. M-a tulburat profund, parcă nu-l mai văzusem așa până atunci, chiar dacă-l contemplasem de atâtea ori. M-am lăsat înghițită de imensitatea lui așa cum nu o mai făcusem înainte.
L-am întrebat eu oare, el ce-și dorește? Am fost eu oare destul de atentă la nevoile lui?
Sau am fost prea atentă la a impresiona alte suflete și de-al meu am uitat?
Am presupus că, dacă îi impresionez pe ceilalți, lui îi va fi de ajuns. Dar el avea nevoie doar de puțină atenție din partea mea. A încercat să strige de câteva ori, dar eram prea prinsă cu alte suflete, prea hotărâtă să nu-l bag în seamă.
Azi l-am privit din nou.
Și-am plâns. Am plâns văzându-l cât de frumos poate să fie.
L-am privit cu iubirea unei mame care își privește pentru prima dată copilul.
Mi-a zâmbit. 🙂
Iar în jurul lui, mi-au zâmbit alte suflete frumoase, așa cum nu o mai făcuseră înainte, chiar dacă eu mă străduisem să le impresionez.
Păi cum să-mi zâmbească alte suflete, dacă al meu nu zâmbea?
Cum să impresionez alte suflete când de-al meu uitasem?
Cum de nu mi-am dat seama că, este el, sufletul meu, cel pe care vreau să-l impresionez?

Să-l impresionez că am mai ajutat pe cineva azi.
Să-l impresionez că am dăruit și azi.
Să-l impresionez că am mai citit o carte azi.
Să-l impresionez că m-am ținut de programul meu și azi.
Să-l impresionez că am dat din iubirea mea și altora și, le-am făcut ziua mai frumoasă.
Să-l impresionez că datorită efortului meu conștient, lumea poate fi un pic mai bună.

Te rog, iartă-mă, suflet drag! <3

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *