Cum schimbi convingerile limitative

6 Noi

blog2

 

 

Am hotărât să scriu despre convingerile limitative, pentru că m-am confruntat, mă confrunt și probabil mă voi confrunta și de aici încolo cu ele.
De ce?
Pentru că acele convingeri care erau pozitive ”ieri”, ”azi”, după ce am mai citit trei-patru cărți, au devenit limitative. Și iarăși vreau să scap de ele, pentru a le înlocui cu convingerile pozitive de ”azi”.
Și tot așa, până la sfârșitul zilelor mele, în funcție de cărțile citite, cursurile, programele și evenimentele la care voi participa, voi tot schimba la convingeri.
E valabil și pentru tine, dragă cititorule. 🙂

Dar să ne-ntoarcem la convingerile limitative de ”azi” și să vedem cum scăpăm de ele.
Scenariu:
Ai început de ceva timp să citești, să te dezvolți intenționat, așa cum bine spune și ne învață Cătălin Stoica, în programele sale de  MasterMind , dar observi că rezultatele întârzie să apară și îți vine să lași totul baltă zicându-ți: băi frate, la mine de ce nu funcționează?
Și renunți.

E ca și când te-ai pune la coadă, la un restaurant cu autoservire și chiar înainte să ajungi să te servești, te-ai plictisit de așteptat și pleci supărat de acolo. Sau când ai ajuns aproape de a te servi, ieși din rând și te pui la o altă coadă, pentru că ți se pare că mâncarea de acolo e mai bună. Dar în ambele situații ai pierdut rândul. Și o iei de la capăt.

Ce se întâmplă de fapt și de ce nu funcționează din prima?

Convingerile noastre se află în mintea subconștientă. Ele ne dictează acțiunile și doar ele ne pot schimba în bine viața sau dimpotrivă, pot să ne țină captivi în vechile obiceiuri.
Tu ai ales să-ți schimbi convingerile limitative și le-ai schimbat.
Sau așa crezi tu.
Pentru că de fapt, le-ai schimbat doar la nivel de minte conștientă.
La nivelul minții subconștiente, ai tot vechile convingeri. De-aia nu se schimbă totul peste noapte.
Dar, dacă tu te expui conștient, zilnic, la convingerile pe care vrei să le implementezi, la un moment dat, acestea vor trece în subconștient. Însă, pentru o perioadă de timp, vei avea în subconștient ambele convingeri, care se bat oarecum cap în cap.
Iar aici este faza cea mai importantă, când noi am cam obosit văzând că rezultatele nu apar, renunțăm să ne mai expunem la convingerile pozitive, iar vechile convingeri prind o și mai mare putere. Pentru că de la început ele au avut putere mai mare, fiind introduse în subconștient prin emoții, experiență.
Dar, dacă tu ești perseverent și nu renunți, hrănind zilnic convingerile pozitive, cu cărți care expun aceste convingeri, cursuri și alte metode care te ajută, ele vor crește și la un moment dat, vechile convingeri vor rămâne fără putere, mici, într-un colț al subconștientului tău.

De aceea, dragul meu prieten, în momentul în care ai ales să-ți schimbi convingerile și astfel să-ți schimbi viața, nu renunța NICIODATĂ!
Nu știi când apare succesul și nu te găsește acasă! 🙂

One thought on “Cum schimbi convingerile limitative

  1. Pingback: Emană iubire și vei atrage iubire! Invers, nu merge! – ASTRODEVA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *